Jurnalul culorilor – Purpura-de-Tir

Una dintre cele mai cunoscute seductii din istorie s-a petrecut la sfarsitul anului 48 i. Hr. Cu putin inainte, la 9 august, Iulius Cezar biruise armata cu mult mai mare a rivalului si ginerelui sau Pompei, in batalia de la Pharsalus. Se afla in Egipt si cea mai faimoasa femeie din lume, avand mai putin de jumatate din varsta lui, i se strecurase in apartament, evitandu-i pe paznici, infasurata intr-un covor. Noua luni mai tarziu, cand Cleopatra i-a nascut un fiu numit Cezarion, ,,Micul Cezar’’, tatal cel mandru s-a intors la Roma si a lansat imediat o noua toga, pe care doar lui ii era ingaduit sa o poarte, de culoarea preferata a iubitei sale: purpura-de-Tir.

Nuanta bogata, obtinuta prin sacrificarea unui imens numar de crustacee a cucerit lumea, regi si imparati, poeti si pictori (Turner, Rothko, Klimt), muritori de rand, in egala masura.

Colorantul a fost comercializat masiv de fenicienii din Tir care s-au imbogatit de pe urma vanzarii lui, celebritatea pigmentului fiind in esenta, dincolo de frumusetea lui, un efect clar al jocului cererii si ofertei.

Stofa colorata la Tir era pomenita in Iliada lui Homer si in Eneida lui Virgiliu precum si in manuscrise ale Egiptului antic.

In secolul IV i. Hr., acest pigment costa la fel de mult ca argintul si curand panza vopsita in purpura-de-Tir ajunge sa valoreze cat greutatea ei in aur. In secolul III, un imparat roman i-a spus sotiei sale ca nu isi poate permite sa-i cumpere o rochie de Tir. Pana in secolul IV i. Hr., s-a ajuns ca doar imparatul sa poata purta purpura-de-Tir si cine incalca ordinul putea fi condamnat la moarte.

Popularitatea culorii a reprezentat un dezastru pentru Murex si Thais, cele doua crustacee sacrificate de dragul frumosului, caci fiecare exemplar continea doar un strop de pigment si astfel erau necesare circa doua sute cincizeci de mii de melci pentru obtinerea a treizeci de grame de vopsea, nemaivorbind de uriasa munca depusa si de muntii de cochilii care au schimbat peisajul coastelor mediteraneene.

Din fericire pentru sarmanii melci, soarta a fost mai blanda cu ei ulterior si in 1453, Constantinopolul, capitala Imperiului Roman si a Imperiului Bizantin, a fost cucerit de turci si din acel moment s-a pierdut si secretul fabricarii celei mai fine purpure din lume. Au mai trebuit sa treaca vreo patru secole pentru ca un biolog marin francez sa descopere melcii Murex si purpura lor.

Dar, pana la urmatoarea poveste cu si despre culori, imbracati-va in purpura si simtiti-va regine si regi.

I Wish you all smiles, hugs and lots of purple!

Surse photo: Colectiile AWE.Fashion.Stories at www.awefashion.ro & Happy Friday at http://www.happyfriday.ro

Surse info: The Secret Lives of Color, Kassia St Clair

No Comments

Post A Comment