Nu am fost niciodata o inotatoare buna si mai degraba sunt o privitoare si o mare admiratoare de mare si prefer sa astept pasnica la mal, ca o Penelopa ascultatoare, ca vantul sa-mi aduca ultimul val la picioare. Prefer ca marea sa vina la mine decat sa o tulbur eu intrand in ea.

De multe ori insa, vantul mi-a adus mai mult decat ma asteptam: mi-a adus cochilii de melci si midi, scoici cowrie si conch,  si tot soiul de alte scoici, toate niste secrete ale marii bine pastrate, pe care mi le-a incredintat ca pe niste confesiuni, le-am ascultat cu atentie si dupa ce m-am confesat si eu lor, am incercat sa le rescriu povestea si sa o dau inapoi lumii retalmacind-o pe limba mea.

Asa ca, dupa ce am adunat suficient de multe scoici incat sa am nevoie de o duzina de maini pentru a le putea cara, mi-am dat seama ca cele care ma fascinau cel mai mult erau cele usor sparte, deteriorate, cele care pareau sa fi parcurs un drum lung pana la mine, care au supravietuit unor furtuni devastatoare si unor vanturi aspre, cele care pareau sa fi suferit tragedii adevarate asemenea celor prin care trec oamenii de-a lungul vietii si care le marcheaza vazut sau nevazut sufletul si chipul.

Acolo, pe acea plaja pustie, in apropierea unei furtuni, intr-o dupa-amiaza de vara, m-am gandit sa dau acestor scoici un nou chip, o noua sansa, transformandu-le si imprietenindu-le cu alte piese, pietre, culori, pielarii si argintarii ramase singure pe lume si ele si uitate, pentru a rescrie alte povesti de iubire.

Imperfectiunile care m-au fascinat la aceste cochilii mi-au parut asemenea unor bucati de vieti anterioare, niste rani mai mici sau mai mari, niste imperfectiuni perfecte, de o tristete revasitor de frumoasa, care acum se cereau cumva alinate prin culoare, pulbere de aur si putina tandrete, ca intr-un act de vindecare si renastere. In fiecare crapatura se zarea parca o vorba, licarea usor umbra unei alte vieti cu fragilitatea ei fermecatoare.

Procesul de pictare a scoicilor cu vopseluri acrilice si vopseluri pentru sticla si apoi adaugarea aurului lichid sau a foitei de aur Rosenoble de 23,75 carate, urmate de aplicarea unui lac protector este o calatorie minunata pe parcursul careia iti dai seama ca repararea crapaturilor prin evidentierea si infrumusetarea lor te poate ajuta si pe tine, este o calatorie de devenire si pentru scoica si pentru om, si poate ,,vindeca” nu doar scoica lovita de timp si furtuni, ci poate domoli nitel si nelinistile din om si calma ceea ce este ranit in interiorul sau. Sau, cel putin, te poate ajuta sa te apropii cu mai multa blandete si intelegere de propriile ,,crapaturi” cam ca in vechea tehnica japoneza Kintsugi unde ceramica avariata este reparata cu aur, intr-o incercare optimista de a nu ceda atunci viata ti se destrama, ci mai curand de a-ti imbratisa imperfectiunile vizile si de a te impaca cu greselile in care ai trait.

Mi-am dat seama atunci ca ascunderea crapaturilor nu pare sa ajute, nici in cazul scoicilor si nici in cazul oamenilor. Toate fisurile, provocarile si neajunsurile noastre si ale acestei lumi pot deveni o sursa de putere daca le privim in lumina si culoarea potrivite, pentru ca a ascunde nu vindeca cicatricile si imperfectiunile, insa scoaterea lor la lumina ne-ar putea permite sa ne vedem unicitatea, frumusetea si vulnerabilitatea si ne-ar da noua puterea de a merge mai departe, purtandu-le cu noi reparate sau macar acceptate, ca parte a calatoriei noastre viitoare si impacate.

O imperfectiune pe care am pictat-o si aurit-o, o durere pe care am aratat-o si ingrijit-o, permit povestii sa mai scrie un capitol, ne ofera forta de a relua viata de unde s-a clatinat, dandu-i acel sens reintregit de care avea nevoie.

Uitandu-ma la scoicile acum colorate si aurite pe care marea mi le-a dat sa le repar, m-am gandit la pierderile, imperfectiunile, greselile si bucatile frante din inimile noastre pe care le-am putea accepta sau vindeca prin chiar acest proces de impodobire a fisurilor altora, de reparare a altor crapaturi, de oblojire a altor rani, de prefacere in culoare sclipitoare a unui alt chin pentru a-l putea depasi pe al nostru.